Alex, Peter si o poveste in si despre Paris

FOTOGRAFIE DE NUNTA

Am refuzat categoric pana nu demult sa vad Parisul. Nu, nu ma gandeam ca sunt locuri mai frumoase in lumea asta ci incapatanarea mea pleca exact din siguranta ca nu voi gasi un loc sa-mi bucure sufletul mai mult ca orasul luminilor. Nu, eu vreau sa vad Parisul in luna de miere. Un oras incredibil dar cu atatea defecte…perfect pentru ocazia asta. Eh, bine, socotelile mele nu se potrivesc cu „planurile” providentiale. Non, ce n’est pas une histoire triste! Am vazut prima data Parisul plecand singura si intorcandu-ma tot singura. L-am descoperit singura dar am ajuns sa-l pot vedea si sa ma indragostesc de el, culmea, tot datorita unei persoane dragi, cineva care nu m-ar lasa sa ma simt singura niciodata, cat e lumea de mare. Parisul…l-am iubit. N-as schimba nimic din toate acestea, nici o secunda de nervi in care m-am uitat urat la francezul ce tocmai isi plimbase geamantanul pe roti peste picioarele mele si cu atat mai putin momentul in care mi-a aparut in fata, prea brusc pentru cat de pregatita eram de fapt, Tour Eiffel, momentul in care am ramas uimita cat de mult ma poate emotiona ceva fara suflare. As fi putut da anunt in ziar: Tanara fericita, zambitoare si coplesita, artista boema si implinita, nu caut nimic, doar ma laud. Nu mai aveam nevoie de nimic in momentele acelea, iar povestea asta, chiar daca pare sa ma aiba pe mine in prim plan nu are decat scopul sa creeze atmosfera pentru ceea ce este de fapt important. Alexandra si Peter chiar au vazut pentru prima oara Parisul in luna lor de miere si ceva mai mult decat incantata am fost pentru ei cand am aflat, pentru ca cineva nu lasa visul meu gretos de romantic sa moara. Ne pas oublier…ce n’est pas une histoire triste! Pentru ca a doua oara cand am vazut Parisul, alaturi de ei, l-am inteles si cu siguranta n-as fi reusit tot singura. Totul capata alte intelesuri. Totul capata alt sens cand in ecuatie adaugi doi oameni care se iubesc. Totul e mai bland, mai sensibil, mai natural, mai liber. Ori am tacut ori am vorbit prostii in zilele acelea, dar am gandit mult si cred ca bine…pentru ca altfel nu stiu cum as fi putut ramane cu imaginea lor in Paris, sarutandu-se, mai la suprafata si mai vie decat orice amintire am despre acel loc. Ador sa ma las coplesita de oameni, de dragostea, prietenia, respectul, intelegerea, rabdarea si pasiunea lor. Iubesc sa-i privesc si ma rog din tot sufletul sa pot reproduce macar zambetul pe care il am eu in spatele camerei, prin fotografiile pe care le fac. Alex, Peter, am o memorie buna. Nu voi uita niciodata cum am ajuns sa inteleg Parisul…il est juste comme je l’avais imaginé!

Cu drag,

Theo


[...] se pare ca a fost prima vizita a lui Theo la Paris si intalnirea ei cu Turnul imi aminteste de senzatia pe care am avut-o si eu cand mi-a rasarit prima oara in fata. Era acum [...]
[...] ca destinatie pentru luna lor de miere, iar pe Theo Manusaride au invitat-o sa le faca aceste minunate fotografii. Daca va tenteaza capitala Frantei pentru o sedinta foto, o puteti contacta pe Theo, caci ea [...]

Related Posts
Featured
Fotografie de nunta: Oana si Marius, Radisson Blu
O nunta de iarna cu multa caldura :) Oana si Marius se iubesc de multi ani si au decis sa oficializeze relatia lor intr-un cadru elegant si spectaculos. Le multumesc pentru imaginile frumoase pe care le-am facut impreuna, pentru ca m-au tinut alaturi de ei si ca am putut sa fac parte din povestea lor. Alaturi de noi au fost: florar: Floraria Irisrochie de mireasa: Rhea Costacostumul mirelui: Black Tietort: Sweet Ela  Cu drag, Theo - fotograf nunta
MAI MULT
Fotografie de nunta: Ruxandra si Christian, Palatul Bragadiru
Ce zi! Ruxandra si Christian au avut noroc de cea mai frumoasa zi de toamna, o saptamana mai tarziu in Bucuresti ningea...vorba aceea: dupa sufletul omului :) Ruxandra si Christian sunt un cuplu care nu vad cum ar putea sa se plictiseasca vreodata. Rad tot timpul, sunt inconjurati de prieteni extraordinari si au o familie superba alaturi. Astfel ca nunta lor de la Palatul Bragadiru a fost un moment de mare distractie si pentru fotograf, nu numai pentru ei :) Ruxandra a purtat o rochie Innocenti Sposa, a fost atat de delicat machiata de Andreea Cecilia si a asortat un buchet superb realizat de Happy Family. Ruxandra este si motivul pentru care ...
MAI MULT
Sedinta foto de logodna Simona si Alex
Simona si Alex si-au dorit o sedinta foto de logodna pentru a-si personaliza invitatiile de nunta. Totul a fost natural, distractiv, autentic, o dupa-amiaza super fun :) Abia astept sa le fotografiez nunta!
MAI MULT