Masthead header

    Fotografie de nunta – Andra & Costi, Fratelli Social Club

    Andra si Costi au o poveste dintre cele mai inedite si mai sinuoase, dar cu un final fericit, concretizat intr-o nunta bestiala! Povestea lor, dupa cum mi-a spus-o Andra, aprobata de Costi, si fotografiile lor de nunta mai jos:)

    Cu drag,

    Theo

    Povestea noastra incepe acum 9 ani, in luna octombrie (da, citesti bine, mai avem putin si facem un deceniu impreuna:)in tren :), amandoi venind spre Bucuresti intr-o duminica, el de la 40 km departare de mine (1 statie de tren). El era impreuna cu inca un baiat (circulau fara bilet si s-au asezat pur si simplu in acel compartiment), eu eram cu 2 prietene si cu mama uneia dintre ele (evident toate 3 fete cuminti, in primul an de facultate, cu bilete de tren cumparate). M-am asezat fix in fata lui (soarta, destinul).
    Trebuie sa recunosc ca eu nu l-am observat, el zice ca m-a observat si i-am placut de cum m-a vazut. In momentul in care controlorul a venit sa verifice biletele evident cei doi baieti “s-au descurcat”, noi am prezentat biletele si imediat dupa aceea mama prietenei mele a intrat in vorba cu el despre cum reusesc ei “sa se descurce cu controlorul” si noi fete cuminiti facem naveta in fiecare saptamana si nu ne descurcam:)Atunci el s-a oferit ca saptamana urmatoare, vineri cand urma sa ne intoarcem iarasi acasa (din vorba in vorba au descoperit ca noi circulam des cu aceleasi trenuri si la aceleasi ore), sa ne astepte pe peron si sa ne invete sa calatorim “cu nasul”.
    In acest drum de 100 km de la Rosiori (jud. Teleorman, de unde sunt eu) – Bucuresti, eu cu el nu am discutat absolut nimic, eu citeam, toata discutia a purtat-o cu mama prietenei mele si putin cu prietenele mele. Cand am ajuns in Bucuresti si a trebuit sa coboram ne-am spus la plecare “pa” iar el a spus ca ramane sa ne vedem vineri (adica peste 5 zile), pe peron, asa cum am discutat.
    Nu am facut cunostinta, nu am stiut cum il cheama sau el cum ma cheama pe mine, numere de telefon, nimic.
    O saptamana de facultate a trecut si a venit vineri, ziua de plecat acasa in week-end (mie nu imi placea deloc sa raman in camin peste week-end si tot timpul ma intorceam acasa cu acelasi tren). Nu m-am gandit deloc saptamana aceea cum ca o sa ne vedem cu baiatul din tren sau ca trebuie sa ma vad cu cineva vineri, el spune ca s-a gandit in alea 5 zile la mine si ca ii parea rau ca nu m-a intrebat cum ma cheama sau sa-mi ceara numarul de telefon.
    Si acum iarasi soarta :)) isi baga coada.
    In acea vineri, la camin, una din prietenele mele cu care stateam in camera imi spune ca fratele ei merge si el acasa la Rosiori cu masina si ca ma poate lua si pe mine, numai ca el pleaca mai tarziu, in jur de 8 seara si ca daca vreau sa astept pana atunci sa mergem impreuna. Asta se intampla vineri pe la ora 12. Eu neavand ce face pana la ora 8 seara si in plus tot timpul vroiam sa ajung mai repede acasa la ai mei, am refuzat oferta de a merge cu masina, i-am dat doar bagajul meu si i-am spus ca eu ma duc cu trenul.
    Aici sincer nu mai stiu ce sa spun, pe de o parte recunosc ca nu ma gandeam ca trebuie sa ma vad cu cineva la gara sau ca asta imi doream, pe de alta parte mi-a trecut prin cap fraza de acum o saptamana in care el a spus ca ne vedem vineri pe peron.
    Si acum partea draguta, care suna bine cand e povestita de el. Am plecat spre Gara de Nord, pentru trenul de 16.45 si cum mergeam eu pe peron, spre linia la care era anuntat trenul, in capatul liniei ma astepta EL!
    In povestea lui spune tare dragut cum m-a vazut de la departare venind cu parul fluturand si mergand tantosa (eram si fara bagaje, pentru ca de obicei caram ceva, ma si aranjasem putin, pentru ca dehhh tot imi trecuse prin cap ca poate ma asteapta cineva) Si eu l-am vazut, mi-am zis ca e ok, si mi-a placut ca arata putin a “baiat rau”, un smecheras :)))))
    Am facut cunostinta, a spus cum i-a parut rau ca nu am facut cunostinta duminica si ca nu mi-a cerut numarul de telefon, si cum eu imi luasem si de data asta bilet, evident :))) el si inca vreo 2 prieteni care erau deja in tren si isi gasisera locurile, au venit dupa mine in compartimentul in care eu aveam bilet.
    Tot drumul am stat in picioare, pe culoar, de vorba (pentru ca el nu avea bilet si nu a gasit loc liber la mine in compartiment), el tot incercand “sa ma agate”.
    El, 22 de ani, golanel, umbla cu multe fete, nu avusese nici o relatie serioasa. Terminase in acelasi an (2004) Facultatea de Kinetoterapie la Craiova si se angajase ca profesor de kinetoterapie la o scoala in Bucuresti.
    Eu, 19 ani, putin rasfatata (singura la parinti), in primul an la ASE, tocmai terminasem o relatie de aproape 2 ani cu prietenul din liceu, deloc in cautare de alta relatie serioasa:)
    Dupa aceasta calatorie in care am schimbat numere de telefon si in care a ramas ca ne intoarcem impreuna duminica la Bucuresti nu pot sa spun ca am fost impresionata sau indragostita, in schimb mi s-a parut palpitant. Iti dai seama, intalniri pe peron, el care ma asteptase, cu 4 ani mai mare decat mine, parea interesant.
    El, mirat de cum eu nu eram interesata si deja indragostita de el.
    Ideea e ca am inceput sa ne intalnim in Bucuresti, eu tot nu foarte interesata de el, el tot mai intrigat, evident el s-a indragostit de-a binelea, eu am inceput sa fac figuri specifice varstei, mai ales ca vazusem ca lui ii place de mine.
    Relatia in primii trei ani a fost cred cea mai zbuciumata perioada a vietii noastre. Atatea certuri si despartiri eu nu am mai auzit la nimeni pana acum. Vorbesc serios aici:D
    Pe el il tot cautau niste foste, eu nu aveam incredere in el, lui ii placea serios de mine, eu faceam figuri… nebunie curata. Ne-am despartit cred, nu glumesc, de 50 de ori pe putin. In timpul asta, e vorba de 3 ani zbuciumati, printre multe certuri si despartiri, evident si eu incepusem sa-l iubesc, ca doar nu numai el pe mine , i-am fost alaturi atunci cand a deschis o afacere si nu i-a mers deloc bine insa totul se intampla cu multa iubire dar si multe multe certuri si despartiri.
    Acum cand vorbim de acei primi 3 ani de obicei variantele sunt:
    El zice: “eu o iubeam chiar mult ca un fraier; cat m-a ajutat Andra pe mine si mi-a fost alaturi, dar cat de nebuna si dusa cu capul era, cate certuri si scandaluri am avut cu ea”.
    Eu zic: “nu pot sa spun ca l-am iubit inca de la inceput si nu stiu nici eu cand am inceput sa-l iubesc mult de tot, cert e ca realizez ca eram o copilita rasfatata care facea certuri si figuri din nimic”.
    Dupa primul meu an de facultate si al nostru de relatie, ne-am mutat impreuna in apartamentul meu din Bucuresti, noi doi si doua din prietenele mele. Ne-am grabit din cauza ca el a avut niste probleme financiare si la acel moment ni s-a parut o idee buna. Nu a fost. Au aparut si mai multe certuri, eu eram obsedata de casa, de curatenie, eram maxim stresata, totul ma deranja si toate s-au vazut in relatia noastra, certuri peste certuri, inclusiv el dat afara cu bagaje cu tot, lucruri cu care nu ma mandresc deloc:D
    Dupa inca un an fetele s-au mutat, am ramas noi doi, tot ne certam, trecusera 3 ani si ne-am despartit. Am fost despartiti definitiv vreo 4 – 5 luni in vara lui 2007 (cam din luna mai pana in septembrie) timp in care am mai vorbit, am incercat sa ne impacam dar nu ne-a iesit deloc. El se saturase de toate certurile si a vazut ca se poate trai si fara mine, eu tocmai aflam ca il iubesc de-a binelea si nu mi-e bine deloc fara el.
    Am avut o discutie prin luna iulie cred in care am stabilit ca daca mai simtim ceva unul pentru celalalt in luna octombrie (luna in care ne cunoscusem cu 3 ani in urma) sa ne intalnim pe podul de la Grozavesti pe data de 23 octombrie.
    Nu am rezistat nici unul pana atunci, el m-a cautat de ziua mea pe 12 septembrie si mi-a spus ca ma iubeste si vrea sa fim impreuna, eu de abia asteptam si evident il iubeam si asta vroiam.
    E cu happy-end!
    De atunci, eu m-am schimbat, el la fel, si am descoperit ca putem sa trecem peste orice neintelegeri, certuri, indiferent cat de mari sau mici. Insa inca ne mai certam, nu suntem cuplul perfect care mereu se intelege bine si e in armonie perfecta, suntem agitati, cu caractere puternice, nu prea lasa nici unul de la el insa pana la urma stim ca ne iubim, ca vrem sa fim impreuna si ca putem trece peste multe atata timp cat amandoi vrem asta (cat de tare am spus asta – sper sa-l impresionez cand o sa-i prezint povestea asa cum am descries-o eu :))))
    Cererea in casatorie a venit intr-un mod extraordinar de frumos si mai ales ca eu nu am fost niciodata genul care sa-si doreasca nunta, sa tin cu orice pret sa fiu mireasa sau sa insist pentru asa ceva. Ba chiar am zis ca mai bine facem ceva restrans, o cununie civila fara nunta si mare tam tam pentru ca stiam ce mare stres va fi, el tot timpul a zis ca trebuie sa facem nunta.
    Cu o luna inainte de a face GESTUL m-a tot tinut in suspans cum ca are un cadou pentru mine (eu ma gandeam la o geanta, pantofi, ceva – o insensibila :))). Toata ziua imi spunea ca ce surprinsa o sa fiu, si ca o sa-mi placa etc. Nu ma gandeam la o cerere in casatorie, facuta si ca lumea, in nici un caz. Si incercam sa aflu ce e, ce gen are obiectul-surpriza, e feminin sau masculin :)) (o geanta, un pantof, un inel-doua inele :)) ).
    Pe 23 octombrie 2011 (ziua pe care pana acum am sarbatorit-o ca fiind a noastra – este ziua in care mi-a dat el mesaj dupa ce am schimbat numerele de telefon in tren sa-mi spuna ca de abia asteapta sa ne intalnim) mi-a trimis un buchet maaareee de flori la birou, cu o cutiuta cu un inel in ea si m-a invitat seara la restaurant.
    Seara la restaurant, dupa ce la masa nu a fost in stare sa lege un discurs ca lumea, la final a cerut doua pahare de sampanie… in paharul meu era inca un inel, al doilea inel (un inel, doua inele :))) ) Era genul neutru pana la urma obiectul surpriza, si folosisem exprimarea asta de nu stiu cate ori inainte, fara sa ma gandesc ca de fapt surpriza chiar asta e: doua inele.

    De atunci, ne certam, ne impacam, ne iubim, suntem o echipa, avem de multe ori aceleasi ganduri si suntem atat de obisnuiti sa fim noi doi impreuna incat nu ne inchipuim unul fara altul, si apoi iarasi ne certam (evident mult mai calm si nici nu ni se mai pare sfarsitul lumii cand avem discutii :)) si din septembrie 2012 organizam nunta.

    Multumiri:

    hair styling: Florin Noje – Salon Manifest
    make-up: Dana Argesan
    flori: Ana Maria Nedelea
    dj/formatie: DJ – Andrei Chirila, Taraf Cleante, Tobe – Vincent
    rochie de mireasa: Sposa del Amore
    costum si accesorii mire: London Tailors si Adina Buzatu

    SHARE ON FACEBOOK PIN SITE IMAGE SUBSCRIBE TO BLOG CONTACT ME